E timpul să fii admis în notariat!

Îmvață tot ce trebuie să știi ca să ocupi unul dintre locurile disponibile la următorul examen.

Curs intensiv de pregătire începând cu 28 aprilie 2018, la Cluj-Napoca.


Vrei să îți îndeplinești visul de a deveni notar la examenul viitor?

Cu toate că examenul e greu, locuri foarte puține, iar pe lângă mai ai şi licenţa, familia sau job-ul, există soluţii sigure care te pot duce la împlinirea visului tău de a deveni notar chiar la următorul examen.

Principiul lui Pareto spune că 80% din rezultat vine cu 20% din efort.

Descoperă mai departe cum poți aplica acest principiu în pregătirea ta, cum te ajută cursul să fii admis, ce garanții și beneficii ai.

CE OPȚIUNI AI

 Iată care sunt variantele pe care le ai la dispoziție pentru a te pregăti în a susține examenul de admitere în notariat:

1

Te pregătești pe cont propriu

Dacă încerci această variantă, trebuie să îţi răspunzi la urmatoarea întrebare “ce garanție am că procedez corect?”

Peste 90% dintre cei care susțin examenul sunt respinși și este foarte posibil să ai același rezultat dacă procedezi la fel ca și majoritatea.

Cu toate astea, este în regulă să te pregăteşti individual, pe sistemul încercare şi eroare. E un drum lung şi greu, dar care îţi poate aduce în cele din urmă rezultatul dorit.

Ce te costă? Efort (poate mai mult decât necesar), timp şi deseori ani buni din viaţa ta.
        

2

Iei meditații sau ore particulare

O altă variantă este să alegi să lucrezi cu un profesor/ notar sau mai mulţi.

Este o variantă acceptabilă, însă pregătirea nu se face în timpul liber al profesorilor, ci presupune o structurare precisă, gândită în avantajul tău.

Fără raportare la colegi, feedback colectiv, motivaţie constantă şi un program riguros, sunt şanse bune ca eforturile tale să dea rezultate la fel de mici ca şi în cazul variantei 1.

Dacă vrei o siguranţă a pregătirii tale, o metodă cu care să mergi la sigur şi care să presupună cel mai puţin efort din partea ta, treci la varianta trei.

3

Urmezi cursul intensiv de pregătire

Din experienţa de lucru cu sute de candidaţi, mare parte admişi în notariat, am conceput împreună cu cea mai experimentată echipă de lectori din România, un program complex de studiu, menit să îi ajute pe cei care vor soluţii sigure, care nu vor să piardă timp repetând greşelile altora sau dând examenul mai mulţi ani la rând.

Un sistem de studiu validat care dă rezultate.

Doar aşa ai parte de o pregătire intensivă şi complexă,  asistată de profesori 100% informaţi şi implicaţi, și ai şanse mai mari de reuşită faţă de orice altă variantă.

DESPRE CURS

  

Cursul Intensiv de Pregătire pentru Examenul de Admitere Notariat este conceput special pentru viitorii candidați la examenul de admitere la Institutul Notarial Roman, pentru a-i ajuta să ajungă ușor și sigur la cariera de notar pe care și-o doresc.

Obiectivul cursului intensiv de pregătire este să ofere un ajutor complex pentru examenul de admitere notariat. La curs se rezolvă grille, se abordează teoretic materia cu accent pe părțile pretabile pentru subiecte de examen, se rezolvă exercițiile care s-au dat în anii trecuți.

Alături de lectori în pregătirea candidaților pentru examenul de admitere în notariat, obţii claritate în privinţa examenului, iar apoi dobândești cunoștintele necesare pentru a fi admis.

Afli exact ce se cere de la tine și ce ai de făcut pentru a reuși: ştii ce să înveţi, de unde, cum, care e ordinea și metoda potrivită.
În cadrul cursului, înveţi, asimilezi şi fixezi cunoştinţe din punct de vedere teoretic și practic, în modalitatea cerută de examinatori, fiind susţinut şi asistat în acest proces de către minunată echipă de lectori.


Scopul cursului este să îţi uşureze munca în procesul de pregătire, să îţi ofere doar acele informatii și cunoștințe folositoare și necesare, care i-au ajutat şi pe alţii să fie admişi, astfel încât să eviţi o pregătire lungă şi consistentă, dar care nu îţi aduce niciun rezultat.

Folosim experiența acumulată pentru a te ghida pe această cale, pentru a-ţi arăta drumul cel mai scurt şi sigur către destinaţi ta: cariera de notar.

BENEFICIILE TALE

  • Obții claritate în ceea ce priveşte examenul de admitere
  • Înveți să te pregătești corect și să studiezi inteligent
  • Eviți să investești timp si efort intr-o pregătire nepotrivită
  • Ai alături echipa de lectori experimentați care te ajută constant
  • Înveți mai repede și mai ușor decât acasă
  • Ai șanse mult mai mari să fii admis 
  • Ai răspuns la orice întrebare din partea lectorilor
  • Ai totul pus în ordine de noi, tu te poți concentra doar pe studiu

Dacă ai întrebări cu privire la modalitățile de pregătire și asimilare corectă a materiei, abordarea grilelor, materialele potrivite de studiu sau subiectele posibile, la curs vei primi toate răspunsurile și multe altele.

 CURSUL E PENTRU TINE DACĂ:

Ești absolvent de drept şi să susţii examenul la următoarea sesiune.

Ai mai susţinut examenul de admitere, dar ai fost respins.

Ești grefier, avocat, consilier juridic, etc. și te reprofilezi.

Eşti anul IV şi susţii examenul de admitere după licenţa.

Eşti absolvent sau masterand de câțiva ani și ai învățat după vechile coduri.

Acest curs nu este potrivit pentru cei care doresc o reţetă magică sau care cred că prin simpla înscriere la curs vor fi admişi în notariat, fără implicare activă şi efort individual.

FĂ CUNOȘTINȚĂ CU ECHIPA DE LECTORI

Profesori excepționali & iubiți de sute de cursanți

Av. Lect. Univ. Dr. Sidonia Culda
Drept Civil 

Coach Bogdan Gherman
Coaching

Notar Gabriela Ghile
Legislație notarială

  Cursul a fost foarte util în ceea ce mă privește. Informațiile pe care le aveam despre desfășurarea examenului de pe internet și din regulamente erau insuficiente și nu mi-aș fi dat seama de aceasta dacă nu participam la curs. M-au ajutat atat explicațiile lectorilor, cât și informațiile pe care le-au impărtășit colegii, mai ales cei care au dat examenul și în trecut. Materia a fost parcursă temeinic și la civil si la partea de legislație notarială. Faptul că am putut observa modele de acte notariale a înlesnit memorarea materiei, pe care nu o cunoșteam din timpul facultății. Cursul s-a desfășurat într-o atmosferă plăcută datorită disponobilității și atitudinii încurajatoare a cadrelor didactice. Sunt foarte mulțumită și mă bucur că am participat. 

Mădălina Hășmășan
Cursantă 2016

STRUCTURA CURSULUI

Află cum se desfașoară cursul, când, cum abordăm materiile și cum te ajută


Cursul intensiv de pregătire pentru admiterea în notariat presupune întâlniri de câte un weekend alături de echipa excepţională de lectori.

Ne antrenăm împreună şi primeşti metode corecte de studiu şi recapitulare, abordarea grilelor, folosind timpul în avantajul tău.

Sâmbătă şi duminică, de la ora 9-18 cu pauză de masă, ne pregătim la intens. Profităm de pauze pentru schimb de idei şi perspective cu colegii de curs sau lămuriri suplimentare de la profesori. 

Iată care este abordarea pentru fiecare modul în parte:

Modulele cursului de pregătire

  • DREPT CIVIL
  • Coaching
  • Legislațienotarială

În cadrul modulului de Drept civil se va urmări prezentarea și discutarea tematicii și a bibliografiei necesare a fi studiată în vederea pregătirii candidaților la examenul pentru admitere în notariat într-o manieră clară, concisă și ușor de înțeles.

Mai apoi va fi analizată întreaga problematică a dreptului civil - Partea generală, Persoanele, Drepturile reale, Obligațiile, Contracte speciale, Succesiuni.


Materia va fi analizată atât din punct de vedere teoretic, cât și practic prin rezolvarea de grile.

Aspectele teoretice vor surprinde principalele instituții, chestiunile relevante ale fiecărei instituții, cele controversate, precum și cele mai frecvente probleme cu care se confruntă candidații în cursul pregătirii în vederea susținerii unui astfel de examen.

Modalitatea de lucru va fi una interactivă, de comunicare constructivă, și care să urmărească însușirea/recapitularea/fixarea de către cursanți a informațiilor necesare promovării examenului, precum și deprinderea unui mod de rezolvare a grilelor care să asigure o pregătire de maximă eficacitate.

Pe parcursul întregului curs se va încerca o valorificare la maxim a timpului, precum și o pregătire relativ personalizată a fiecărui cursant, deoarece modalitatea interactivă de desfășurare permite acest lucru, într-o bună măsură.

Firește, acest obiectiv va fi realizat cu succes în condițiile implicării active și a participanților.

Orarul cursului 

Ce primești la curs


  • Acces la toate orele de pregătire pentru cele 2 module
  • Materiale de pregătire (suport de curs, caiet de curs, materiale auxiliare, ustensile de scris)
  • Băuturi și gustări
  • Coaching pentru performanță în studiu cu coach-ul nostru specializat (1 la 1)
  • Asistență permanentă de la lectori
  • La finalizarea cursului primești diplomă de participare

La final ești 100% pregătit să susții examenul de admitere cu șanse mult mai mari de reușită

Iată ce obții în urma participării la curs


  • Ai trecut prin materie împreună cu profesori experimentați
  • Ştii care sunt părţile de materie de unde vin subiecte la examen
  • Ai primit răspuns la orice nelămurire ai avut în privința examenului
  • Ți-au fost explicate cele mai noi modificări legislative
  • Îți sunt clare cele mai dificile părți din materie și știi ce capcane sunt
  • Ai control perfect asupra materiei, deci, asupra examenului
  • Ți-ai actualizat materia și ai pus-o în ordine în mintea ta
  • Ai rezolvat exerciții într-un mediu interactiv, ai facut schimb de idei, ți-au fost oferite explicații personalizate și argumentări ori de cate ori a fost nevoie
  • Ai abordat fiecare tip de exercițiu specific examenului

GARANȚIILE TALE

Acest program s-a dovedit a fi de mare folos și  face diferența dintre succes și eșec la examen. Iată de ce:

Indiferent de nivelul tău de pregătire, vei dobândi cunoştinţele de care mai ai nevoie pentru a fi admis în notariat.

Utilitatea cursurilor este garantată de rezultatele pe care le-am obţinut cu absolvenții cursului, admişi în notariat.

Orice întrebare sau nelămurire ai referitoare la examenul de admitere, vei primi răspuns.

Știi cât de mult contează să ai o pregătire corectă și completă pentru examen?

Răspuns scurt: unul sau mai mulți ani din viața ta dacă nu iei examenul data viitoare.

Înscrie-te acum la curs și scapă de griji!

 PREȚ 

BASIC

Curs intensiv

+50 ore de curs

  • pregătire la cele două module
  • materiale de curs

  • asistență de la lectori

  • diplomă participare

3.900 RON

Plată în rate.

Modalități de plată

Termene de plată

Mărturii de la cursanți 

Sunt foarte încântată că am decis să particip la acest curs. Am învățat lucruri folositoare și am cunoscut persoane minunate, atât profesori cât și colegi. Strategiile de predare folosite au fost eficiente și de un real ajutor.

Oana Borș
Cursantă 2017

ASIGURĂ-ȚI REUȘITA LA EXAMEN

Înscrie-te acum la curs și ocupă unul dintre locurile disponibile la examenul următor!


CONTACT

Ai întrebări? Îți răspundem cu mare drag.

Paula Cardoș

Training Coordinator

   

0755 687 646

contact@intensa.ro